Ursul brun
(Ursus arctos)
Ursul brun face parte din familia Ursidae, specia Ursus arctos alaturi de ursul grizzly, prezenti in Europa, Asia centrala si de vest, si America de nord. Ursul brun este specia cu cel mai mare areal. Ursul brun este prezent in Romania intr-un numar de circa 5000 de exemplare. Aceasta densitate este datorata hranei abundente furnizata de padurile naturale ale arcului Carpatic, oferindu-i cel mai prielnic adapost. Animal deosebit de puternic, are un corp de 180-250 cm lungime, o inaltime la greaban de 90-140 cm, si o greutate de 300-500 kg, care variaza dupa anotimp, cea mai mare fiind toamna, inainte de a intra in barlog. Culoarea blanii variaza de la cenusu-brun, brun-inchis, pana la aproape negru. Unii ursi, in special cei mai tineri, au la baza gatului un fel de guler alb, reprezentat prin pete albe, care dispare cu varsta, iar la
unii se pastreaza. Cea mai frecventa culoare este cea bruna. Lungimea parului variaza si ea dupa anotimp. Cea mai mare este din decembrie pana in aprilie-mai si cea mai mica in iulie-septembrie. Lungimea parului de iarna este de 8-9 cm pe spate si de 10-12 pe greaban, iar vara este mai mica. Ursul brun traieste 30-35 de ani. Pentru aprecierea varstei nu exista criterii sigure de evaluare, ci doar dupa dentitie si marime se pot face deosebiri: pui, urs tanar, urs de varsta mijlocie, urs batran. Dintre simturi cele mai dezvoltate sunt mirosul si auzul, vazul mai putin. Dantura este de tip omnivoara, canini si molari puternici. Deplasarea o face la pas sau in galop, rareori in trap. Desi pare un animal greoi, totusi alearga bine si rezista timp indelungat.
Mediu de viata
Ursul este un animal al padurilor intinse si linistite, activ atat ziua cat si noaptea, in functie de conditiile de mediu, abundenta hranei si activitatea umana. Prefera locurile stancoase, doboraturi de vant in arboreta, in care sa-si poata amenaja barlogul. Daca toamna nu se gaseste hrana suficienta, atunci coboara pana la 500-600 m altitudine in cautarea de mere si pere padurete sau chiar livezi cultivate, iar apoi se retrage in munti. Peste zi ursul brun se adaposteste in desisuri. In proportie de 90% ursul ocupa toata zona impadurita a Carpatilor, iar restul de 10% traieste in zona de dealuri. Teritoriul ocupat de urs este de aproximativ 30% din suprafata tarii. Densitatile cele mai mari se gasesc in zona centrala si nordica a Carpatilor, in judetele Brasov, Buzau, Bistrita-Nasaud, Covasna, Harghita, Neamt si Mures. Raspandirea lui este conditionata de liniste, hrana si un loc bun pentru barlog. Este un animal fidel locului, se deplaseaza putin atunci cand exista fructificatie de jir si isi pastreaza trecatorile daca nu este deranjat.La sfarsitul toamnei, ursii au acumulat suficient tesut adipos pentru somnul de iarna care dureaza 3-6 luni,in functie de lungimea iernii si grosimea stratului de zapada. Ursul se retrage in barlog iarna, cand zapada se aseaza intr-un strat gros. Barlogul este sapat adanc in sol sau este amenajat intr-un arbore cu diametru mare sau sub stanci. Barlogul este ales de preferinta pe versantul sudic, insorit, ferit de vant si in apropiere de apa. Este captusit cu muschi, frunze, iarba uscata si cetina. Ursoaica intra in barlog mai devreme, pregatindu-si locul pentru fatare. Masculul intra in barlog mai tarziu sau deloc, daca in acel an exista fructificatie bogata de ghinda si jir sau daca stratul de zapada este mic. Barlogul este parasit in martie-aprilie, in functie de conditiile climatice. In timpul cat sta in barlog, ursul se afla intr-o stare de somn. Nu mananca, ci traieste din rezerva de grasime adunata vara si toamna. Acest somn de iarna, nu trebuie confundat cu hibernarea. Ursul nu hiberneaza. Hibernarea consta in scaderea numarului raspiratiilor si a temperaturii corpului. Bataile inimii sunt slabe, iar sangele circula incet. Hibernarea se intalneste la arici, liliac, marmota si popandau. In somnul de iarna al ursului, bataile inimii nu-i scad deloc, circulatia sangelui este normala, iar temperatura corpului scade numai cu putin.
Mediu de viata
Ursul este un animal al padurilor intinse si linistite, activ atat ziua cat si noaptea, in functie de conditiile de mediu, abundenta hranei si activitatea umana. Prefera locurile stancoase, doboraturi de vant in arboreta, in care sa-si poata amenaja barlogul. Daca toamna nu se gaseste hrana suficienta, atunci coboara pana la 500-600 m altitudine in cautarea de mere si pere padurete sau chiar livezi cultivate, iar apoi se retrage in munti. Peste zi ursul brun se adaposteste in desisuri. In proportie de 90% ursul ocupa toata zona impadurita a Carpatilor, iar restul de 10% traieste in zona de dealuri. Teritoriul ocupat de urs este de aproximativ 30% din suprafata tarii. Densitatile cele mai mari se gasesc in zona centrala si nordica a Carpatilor, in judetele Brasov, Buzau, Bistrita-Nasaud, Covasna, Harghita, Neamt si Mures. Raspandirea lui este conditionata de liniste, hrana si un loc bun pentru barlog. Este un animal fidel locului, se deplaseaza putin atunci cand exista fructificatie de jir si isi pastreaza trecatorile daca nu este deranjat.La sfarsitul toamnei, ursii au acumulat suficient tesut adipos pentru somnul de iarna care dureaza 3-6 luni,in functie de lungimea iernii si grosimea stratului de zapada. Ursul se retrage in barlog iarna, cand zapada se aseaza intr-un strat gros. Barlogul este sapat adanc in sol sau este amenajat intr-un arbore cu diametru mare sau sub stanci. Barlogul este ales de preferinta pe versantul sudic, insorit, ferit de vant si in apropiere de apa. Este captusit cu muschi, frunze, iarba uscata si cetina. Ursoaica intra in barlog mai devreme, pregatindu-si locul pentru fatare. Masculul intra in barlog mai tarziu sau deloc, daca in acel an exista fructificatie bogata de ghinda si jir sau daca stratul de zapada este mic. Barlogul este parasit in martie-aprilie, in functie de conditiile climatice. In timpul cat sta in barlog, ursul se afla intr-o stare de somn. Nu mananca, ci traieste din rezerva de grasime adunata vara si toamna. Acest somn de iarna, nu trebuie confundat cu hibernarea. Ursul nu hiberneaza. Hibernarea consta in scaderea numarului raspiratiilor si a temperaturii corpului. Bataile inimii sunt slabe, iar sangele circula incet. Hibernarea se intalneste la arici, liliac, marmota si popandau. In somnul de iarna al ursului, bataile inimii nu-i scad deloc, circulatia sangelui este normala, iar temperatura corpului scade numai cu putin.
Conflicte directe intre urs si om
In majoritatea teritoriului european al ursului, atacurile asupra omului sunt foarte rare. Romania, este singura tara din Europa in care se inregistreaza un numar destul de mare de accidente. Ursul ataca omul numai daca se simte intr-un fel amenintat. Daca vede un om, il aude sau miroase de departe, ursul alege sa se retraga. Pentru a evita intalniri periculoase cu un urs este bine sa se produca un pic de zgomot. In majoritatea cazurilor, ursul ataca omul atunci cand este ranit, ursoaica are pui, este deranjat cand este foarte flamand si mananca, este surprins la mica distanta si nu mai are timp sa fuga si in cazul ursului naravit, care a mai avut intalniri cu omul si s-a convins ca atacul este cea mai buna solutie pentru autoaparare. Ursii obisnuiti cu prezenta omului pot deveni foarte periculosi. Aceste situatii apar in zonele unde ursii gasesc hrana in apropierea asezarilor omenesti. Un caz concret in tara noastra, in Brasov unde un numar mare de ursi se hranesc din containerele amplasate la marginea padurii.
Recunoasterea ursului in teren
Urmele ursului sunt greu de confundat din cauza marimii lor. Urmele labelor dinapoi ale unui urs mare, au in medie 22-24 cm. Urmele labelor din fata difera de cele ale labelor din spate: la primele se imprima numai degetele si podul palmei, in timp ce labele din spate se imprima in intregime. La o urma distincta se vad si cele cinci unghii. Excrementele sunt semne sigure ale prezentei sau trecerii ursului prin teren. Aspectul excrementelor de urs difera in functie de anotimp si de hrana consumata. Primavara, excrementele sunt inchise la culoare, aproape negre, datorita cantitatii mari de iarba consumata, iar aspectul poate fi cel de balega. Toamna se pot observa diferite resturi de jir, coji de alune, seminte de mere sau pere, samburi de prune, fructe de scorus, etc. Ursul, spre deosebire de lup, nu mananca oase mari sau par de animale, desi, foarte rar astfel de resturi pot fi observate in excrementele sale. Ursii lasa urme pe arbori sub forma de zgarieturi, usor de recunoscut dupa cele 3-5 urme lasate de ghearele labelor din fata pe coaja arborelui. Cum ursilor le place sa-si frece blana de scoarta arborilor, este posibil, sa se observe fire de par prinse de rasina. Ursii pot rasturna trunchiuri cazute, in cautare de furnici, larve sau reptile. Din nevoia de hrana, pot rostogoli, scoate buturugi, stanci sau bolovani de dimensiuni mari.
Vanatoarea ursului
Ursul brun nu are perioada de vanatoare legala, fiind protejat in totalitate prin conventii internationale la care si Romania a aderat. Conform Articolului 9 al Conventiei de la Berna, in Romania ursii pot fi recoltati in cadrul planului de management pentru optimizarea efectivelor si elminarea exemplarelor care creaza conflicte. Pentru fiecare teren de vanatoare se stabileste un numar optim de ursi de catre asociatiile care administreaza terenul de vanatoare, conform reglementarilor ICAS. Numarul optim reprezinta numarul de ursi care ar trebui sa fie in mod ideal pe terenul de vanatoare, conform conditiilor ecologice, economice si sociale de habitat al acestuia. Pe fiecare teren de vanatoare este evaluat un numar de ursi. Recensamintele sunt efectuate de catre maistri de vanatoare, prin observatie la hranitori. Numarul de ursi care depaseste numarul optim, in mod teoretic, pot fi impuscati. Vanatoarea poate fi efectuata atat de vanatori romani, cat si straini. Vanatoarea pentru un trofeu are un mare prestigiu printre vanatori. Multi vanatori sunt dornici sa plateasca un pret mare ca sa impuste un urs. Ca metode de vanatoare se aplica goana si panda la hoit.
Vanatoarea la dibuit da rezultate slabe, deoarece intalnirea cu ursul, ziua, este periculoasa. Vanatoarea la barlog este interzisa de lege. Goana se aplica atunci cand sunt cunoscute punctele de trecere ale ursilor, iar standurile sunt alese in apropiere. Pentru a preveni atacarea vanatorilor de catre ursii raniti, se construiesc la standurile importante care sunt aproape de trecatorile sigure ale ursilor, platforme de circa 2 m inaltime unde sa fie asezati vanatorii. Aceasta metoda se aplica de regula toamna. Pentru metoda la panda la cadavru-momeala pusa de om, se amenajeaza un loc special. Se construieste un observator inalt, acoperit si inchis, iar la o distanta de 30-40 m se pune hoitul, fixat, asa incat sa nu poate fi dus de urs. Observatorul se aseaza in raport cu hoitul, incat lumina lunii sa vina din spatele vanatorului, astfel, hoitul fiind luminat. Hoitul se pune cu mult inaintea zilei de vanatoare, cu scopul ca ursul sa frecventeze acel loc. Aceasta metoda se aplica de regula primavara (aprilie-mai). Panda la cadavrul animalului ucis de urs este metoda cea mai recomandata dintre toate, deoarece va fi ucis cu adevarat ursul stricator. Ursul are obiceiul de a acoperi cu frunze, crengi, pamant, restul animalului omorat de el, pe care nu l-a putut consuma si de a reveni dupa ce i s-a facut foame. Panda are loc in apropierea acestui cadavru, la distanta potrivita de tragere, vanatorul fiind adapostit de vedere si avand vantul favorabil. Asezarea vanatorului la panda se face cu aproximativ doua ore inainte de inserat, deoarece, desi ursul vine la cadavru de obicei noaptea, el cerceteaza si inainte locul. Panda la locurile de pasune (stani parasite cu iarba grasa) si la zmeuris, ca si apropiatul, sunt metode care dau rezultate mai slabe. Ursul, fiind un animal rezistent, este necesar sa fie folosit un cartus de mare efect si sa se ocheasca in in cavitatea toracica. Ursul ranit se urmareste numai cu caine, acesta avand rolul de a semnala, prin latrat, gasirea ursului si astfel a da vanatorului posibilitatea de a se pregati de tras. La urmarirea fara caine, uneori se produc accidente grave, chiar mortale, cauzate de atacul ursului ranit.
Valorificarea
Valorificarea ursilor se face print taxe de impuscare care sunt percepute, in special de la vanatori turisti din alte tari. Carnea de urs se poate consuma, mai ales a ursilor tineri. Acest lucru nu se obisnuieste in toate zonele cu ursi. Blana are mai mult o valoare afectiva pentru vanator, decat una comerciala. Importanta vanatoreassca a ursului consta, pe de o parte, in raritatea lui, iar pe de alta parte, in satisfactia pe care o da doborararea unui animal puternic. Trofeul il constituie craniul si blana. Dupa ultimele hotarari ale Consiliului International de Vanatoare, la expozitii, drept trofeu, se considera craniul, deoarece acesta avand dimensiuni fixe ofera informatii sigure despre marimea ursului, pe cand blana poate fi intinsa sau se poate contracta cu ocazia prepararii. Pentru impodobirea casei vanatorului, blana este un obiect de valoare. Organizatorii expozitiilor pot accepta la concurs si premia si blanurile. Multe blanuri de urs isi pierd din valoare din cauza ca imediat dupa jupuire, nu sunt tratate corespunzator si, in consecinta le cade parul. Pielea jupuita trebuie curatata de carne si grasime, apoi frecata bine cu multa sare. Labele trebuie curatite, de asemenea, de carne, si varsata sare intre oasele lor, deoarece cele mai frecvente cazuri de cadere a parului se produc aici.
Evaluarea trofeelor
Craniul de urs se masoara cu compasul in centimetri. Se masoara lungimea maxilarului superior, inclusiv incisive si latimea maxilarului superior. Ambele se masoara acolo unde dimensiunea respectiva este cea mai mare. Fiecare centimetru reprezinta un punct. Punctajul necesar pentru acordarea de medalii la craniu de urs este urmatorul:
- medalia de aur : peste 55 puncte
- medalia de argint: 53,00-54,99 puncte
- medalia de bronz: 51,00-52,99 puncte
Recordul national si mondial la craniu de urs este de 69,47 puncte C.I.C. si provine din Colibita-Bistrita, fiind recoltat in anul 1994.
Blana de urs se masoara si ea in centimetri. Se masoara lungimea blanii de la varful botului pana la varful cozii, si latimea blanii din punctul unde ea este cea mai mica ( in urma picioarelor dinainte). Se inmulteste lungimea cu latimea, se imparte la 100 si se aduna cu punctele de frumusete. Punctele de frumusete pot reprezenta cel mult 30% din valoarea trofeului si anume: lungimea parului, regularitatea parului, luciul si desimea, toate pana la 10%. Punctajul necesar pentru acordarea de medalii a blanurilor de urs este urmatorul:
- medalia de aur: peste 300 puncte
- medalia de argint: 270-299,9 puncte
- medalia de bronz: 245-269,9 puncte
Recordul national si mondial la blana de urs are 687,79 puncte C.I.C. si a fost recoltat la Piliske-Harghita in anul 1983.
In majoritatea teritoriului european al ursului, atacurile asupra omului sunt foarte rare. Romania, este singura tara din Europa in care se inregistreaza un numar destul de mare de accidente. Ursul ataca omul numai daca se simte intr-un fel amenintat. Daca vede un om, il aude sau miroase de departe, ursul alege sa se retraga. Pentru a evita intalniri periculoase cu un urs este bine sa se produca un pic de zgomot. In majoritatea cazurilor, ursul ataca omul atunci cand este ranit, ursoaica are pui, este deranjat cand este foarte flamand si mananca, este surprins la mica distanta si nu mai are timp sa fuga si in cazul ursului naravit, care a mai avut intalniri cu omul si s-a convins ca atacul este cea mai buna solutie pentru autoaparare. Ursii obisnuiti cu prezenta omului pot deveni foarte periculosi. Aceste situatii apar in zonele unde ursii gasesc hrana in apropierea asezarilor omenesti. Un caz concret in tara noastra, in Brasov unde un numar mare de ursi se hranesc din containerele amplasate la marginea padurii.
Recunoasterea ursului in teren
Urmele ursului sunt greu de confundat din cauza marimii lor. Urmele labelor dinapoi ale unui urs mare, au in medie 22-24 cm. Urmele labelor din fata difera de cele ale labelor din spate: la primele se imprima numai degetele si podul palmei, in timp ce labele din spate se imprima in intregime. La o urma distincta se vad si cele cinci unghii. Excrementele sunt semne sigure ale prezentei sau trecerii ursului prin teren. Aspectul excrementelor de urs difera in functie de anotimp si de hrana consumata. Primavara, excrementele sunt inchise la culoare, aproape negre, datorita cantitatii mari de iarba consumata, iar aspectul poate fi cel de balega. Toamna se pot observa diferite resturi de jir, coji de alune, seminte de mere sau pere, samburi de prune, fructe de scorus, etc. Ursul, spre deosebire de lup, nu mananca oase mari sau par de animale, desi, foarte rar astfel de resturi pot fi observate in excrementele sale. Ursii lasa urme pe arbori sub forma de zgarieturi, usor de recunoscut dupa cele 3-5 urme lasate de ghearele labelor din fata pe coaja arborelui. Cum ursilor le place sa-si frece blana de scoarta arborilor, este posibil, sa se observe fire de par prinse de rasina. Ursii pot rasturna trunchiuri cazute, in cautare de furnici, larve sau reptile. Din nevoia de hrana, pot rostogoli, scoate buturugi, stanci sau bolovani de dimensiuni mari.
Vanatoarea ursului
Ursul brun nu are perioada de vanatoare legala, fiind protejat in totalitate prin conventii internationale la care si Romania a aderat. Conform Articolului 9 al Conventiei de la Berna, in Romania ursii pot fi recoltati in cadrul planului de management pentru optimizarea efectivelor si elminarea exemplarelor care creaza conflicte. Pentru fiecare teren de vanatoare se stabileste un numar optim de ursi de catre asociatiile care administreaza terenul de vanatoare, conform reglementarilor ICAS. Numarul optim reprezinta numarul de ursi care ar trebui sa fie in mod ideal pe terenul de vanatoare, conform conditiilor ecologice, economice si sociale de habitat al acestuia. Pe fiecare teren de vanatoare este evaluat un numar de ursi. Recensamintele sunt efectuate de catre maistri de vanatoare, prin observatie la hranitori. Numarul de ursi care depaseste numarul optim, in mod teoretic, pot fi impuscati. Vanatoarea poate fi efectuata atat de vanatori romani, cat si straini. Vanatoarea pentru un trofeu are un mare prestigiu printre vanatori. Multi vanatori sunt dornici sa plateasca un pret mare ca sa impuste un urs. Ca metode de vanatoare se aplica goana si panda la hoit.
Vanatoarea la dibuit da rezultate slabe, deoarece intalnirea cu ursul, ziua, este periculoasa. Vanatoarea la barlog este interzisa de lege. Goana se aplica atunci cand sunt cunoscute punctele de trecere ale ursilor, iar standurile sunt alese in apropiere. Pentru a preveni atacarea vanatorilor de catre ursii raniti, se construiesc la standurile importante care sunt aproape de trecatorile sigure ale ursilor, platforme de circa 2 m inaltime unde sa fie asezati vanatorii. Aceasta metoda se aplica de regula toamna. Pentru metoda la panda la cadavru-momeala pusa de om, se amenajeaza un loc special. Se construieste un observator inalt, acoperit si inchis, iar la o distanta de 30-40 m se pune hoitul, fixat, asa incat sa nu poate fi dus de urs. Observatorul se aseaza in raport cu hoitul, incat lumina lunii sa vina din spatele vanatorului, astfel, hoitul fiind luminat. Hoitul se pune cu mult inaintea zilei de vanatoare, cu scopul ca ursul sa frecventeze acel loc. Aceasta metoda se aplica de regula primavara (aprilie-mai). Panda la cadavrul animalului ucis de urs este metoda cea mai recomandata dintre toate, deoarece va fi ucis cu adevarat ursul stricator. Ursul are obiceiul de a acoperi cu frunze, crengi, pamant, restul animalului omorat de el, pe care nu l-a putut consuma si de a reveni dupa ce i s-a facut foame. Panda are loc in apropierea acestui cadavru, la distanta potrivita de tragere, vanatorul fiind adapostit de vedere si avand vantul favorabil. Asezarea vanatorului la panda se face cu aproximativ doua ore inainte de inserat, deoarece, desi ursul vine la cadavru de obicei noaptea, el cerceteaza si inainte locul. Panda la locurile de pasune (stani parasite cu iarba grasa) si la zmeuris, ca si apropiatul, sunt metode care dau rezultate mai slabe. Ursul, fiind un animal rezistent, este necesar sa fie folosit un cartus de mare efect si sa se ocheasca in in cavitatea toracica. Ursul ranit se urmareste numai cu caine, acesta avand rolul de a semnala, prin latrat, gasirea ursului si astfel a da vanatorului posibilitatea de a se pregati de tras. La urmarirea fara caine, uneori se produc accidente grave, chiar mortale, cauzate de atacul ursului ranit.
Valorificarea
Valorificarea ursilor se face print taxe de impuscare care sunt percepute, in special de la vanatori turisti din alte tari. Carnea de urs se poate consuma, mai ales a ursilor tineri. Acest lucru nu se obisnuieste in toate zonele cu ursi. Blana are mai mult o valoare afectiva pentru vanator, decat una comerciala. Importanta vanatoreassca a ursului consta, pe de o parte, in raritatea lui, iar pe de alta parte, in satisfactia pe care o da doborararea unui animal puternic. Trofeul il constituie craniul si blana. Dupa ultimele hotarari ale Consiliului International de Vanatoare, la expozitii, drept trofeu, se considera craniul, deoarece acesta avand dimensiuni fixe ofera informatii sigure despre marimea ursului, pe cand blana poate fi intinsa sau se poate contracta cu ocazia prepararii. Pentru impodobirea casei vanatorului, blana este un obiect de valoare. Organizatorii expozitiilor pot accepta la concurs si premia si blanurile. Multe blanuri de urs isi pierd din valoare din cauza ca imediat dupa jupuire, nu sunt tratate corespunzator si, in consecinta le cade parul. Pielea jupuita trebuie curatata de carne si grasime, apoi frecata bine cu multa sare. Labele trebuie curatite, de asemenea, de carne, si varsata sare intre oasele lor, deoarece cele mai frecvente cazuri de cadere a parului se produc aici.
Evaluarea trofeelor
Craniul de urs se masoara cu compasul in centimetri. Se masoara lungimea maxilarului superior, inclusiv incisive si latimea maxilarului superior. Ambele se masoara acolo unde dimensiunea respectiva este cea mai mare. Fiecare centimetru reprezinta un punct. Punctajul necesar pentru acordarea de medalii la craniu de urs este urmatorul:
- medalia de aur : peste 55 puncte
- medalia de argint: 53,00-54,99 puncte
- medalia de bronz: 51,00-52,99 puncte
Recordul national si mondial la craniu de urs este de 69,47 puncte C.I.C. si provine din Colibita-Bistrita, fiind recoltat in anul 1994.
Blana de urs se masoara si ea in centimetri. Se masoara lungimea blanii de la varful botului pana la varful cozii, si latimea blanii din punctul unde ea este cea mai mica ( in urma picioarelor dinainte). Se inmulteste lungimea cu latimea, se imparte la 100 si se aduna cu punctele de frumusete. Punctele de frumusete pot reprezenta cel mult 30% din valoarea trofeului si anume: lungimea parului, regularitatea parului, luciul si desimea, toate pana la 10%. Punctajul necesar pentru acordarea de medalii a blanurilor de urs este urmatorul:
- medalia de aur: peste 300 puncte
- medalia de argint: 270-299,9 puncte
- medalia de bronz: 245-269,9 puncte
Recordul national si mondial la blana de urs are 687,79 puncte C.I.C. si a fost recoltat la Piliske-Harghita in anul 1983.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu